Stirile National TV
Vin Floriile cu soare, la Muzeului Satului din București
”Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București! Începând de vineri, timp de trei zile, cu prilejul sărbătorii Floriilor, la Muzeul Staului se desfășoară acest mare eveniment cultural, sub genericul ”Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, la care meşteri populari şi artişti dfin toată țara își dau întâlnire cu iubitorii obiceiurilor și tradițiilor populare. Pe aleile complexului muzeul emblematic pentru capitala țării, etse organizat Târgul de Florii, de unde vizitatorii își pot achiziționa obiecte meșterite de mâini îndemânatice, pentru a fi dăruite celor dragi, dar şi bucate tradiționale românești specifice acestei perioade a primăverii. Sâmbătă, între orele 11:30 și 14:00, la Biserica Dragomireşti - Maramureş din cadrul complexului muzeal sunt programate un atelier de ouă încondeiate şi o demonstraţie interactivă, susţinute de câțiva meşteri populari din Suceava. Anul acesta, după Sfânta Liturghie oficiată duminică la Biserica Turea din Satul Nou, vizitatorii vor fi invitați la scena Dumitra, unde artişti îndrăgiți vor susține recitaluri de cântec și dans. Pentru creștini, Duminica Floriilor reprezintă unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, zi de mare sărbătoare, celebrată cu o săptămână înainte de Paște. Sărbătoarea Floriilor mai este cunoscută și drept ”Duminica Floriilor”, ”Intrarea Domnului în Ierusalim” sau ”Duminica Stâlpărilor”. Floriile reamintesc de ziua intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim, călare pe un asin, fiind întâmpinat cu ramuri de finic și de palmier. De altfel, în ziua Floriilor, la biserică se sfințesc ramuri de sălcii, care apoi se păstrează și se pun la icoane. În Duminica Floriilor, credincioșii care țin postul Paștelui primesc dezlegare la pește. După Florii începe Săptămâna Mare, denumită și Săptămâna Patimilor, care precede marea sărbătoare a Învierii lui Iisus.