Stirile National TV
Vlad Voiculescu, audiat la DIICOT în dosarul ”Lucan”
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan. Voiculescu a dat declarații în calitate de martor în dosarul în care Lucan este cercetat sub control judiciar pentru delapidarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca și constituirea unui grup infracțional organizat.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter ”La intrarea în sediul DIICOT, Vlad Voiculescu a afirmat că a existat un interes foarte clar din partea unor oameni care se ocupă de transplat în România să nu existe reguli. Acele reguli puţine care existau au fost încălcate flagrant, a mai precizat fostul șef al Sănătății.”
Vlad Voiculescu a comentat, într-un mesaj postat duminică pe Facebook, despre transplanturile din România şi despre cum au fost tărăgănate procedurile şi reglementările domeniului pentru că, ”dacă nu ai reguli, nimeni nu te poate acuza de nimic”, iar în acest timp ”sute sau mii de români au murit pe lista de aşteptare” sau au trăit pentru că s-au împrumutat. De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii a menționat că medicul Mihai Lucan avea informatori în minister, iar ”decapitarea Corpului de control” confirmă relaţiile privilegiate ale acestuia cu noua conducere politică instalată în 2017. Vlad Voiculescu a mai spus că Florian Bodog a fost în Ministerul Sănătăţii cu mult timp înainte de a fi ministru şi chiar a făcut parte din echipa de control care a mers în inspecţie la Agenția Națională de Transplant în urmă cu şapte ani. Săptămâna trecută, în acest dosar a fost audiat la DIICOT şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a făcut un denunţ în acest dosar, afirma că actualul ministru al Sănătăţii ar fi intervenit în favoarea lui Mihai Lucan în timpul unui control la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi că între Mihai Lucan şi Florian Bodog există o legătură de rudenie.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter ” În 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, Valerian Lucan, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu - Sânpătreanu şi directorul economic, Sanda Rodica Baciu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. Ulterior, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a acestora și au hotărât să fie cercetați sub control judiciar.”
Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, care au plătit sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie. Potrivit anchetatorilor, gruparea Lucan ar fi prejudiciat Institutul de Transplant Renal cu peste cinci milioane de lei.