Stirile National TV
Volumul ”Educația la Centenar”, lansat la Academia Română
Volumul „Educația la Centenar, lansat astăzi la Academia Română! Cartea cuprinde o retrospectivă analitică a sistemul de învățământ românesc sub influența evenimentelor istorice naționale și europene din ultima sută de ani. La realizarea volumului au contribuit 61 de cadre didactice din mediul academic și specialiști din diverse domenii. Unul dintre autorii care semneaza un articol este scriitorul Răsvan Popescu care mizează pe educația prin inspiratie.
RĂSVAN POPESCU, scriitor "De fapt suntem la un centenar improvizat dacă privim cu sinceritate la ce s-a făcut în ultimul an și trebuie să recunoaștem că mai mult am improvizat. Ce e făcut temeinic și rămâne e Catedrala Mântuirii Neamului."
BOGDAN SIMIONESCU, scriitor "Într-un asemenea moment, 100 de ani de la un eveniment mare în istoria poporului român, cred că trebuie să facem câțiva pași în spate și să refectăm asupra trecutului, asupra viitorului, să încerci, ți-l imaginezi și să analizezi prezentul și dacă realizăm aceste trei operațiuni o să ne dăm seama că prezentul nu ne permite să fim foarte optimiști."
De asemenea, autorii au dorit să evidențieze în acest volum principiile și valorile ce au constituit repere pentru învățământul românesc de-a lungul unui secol de istorie modernă.