Stirile National TV
Volumul „Covid colivia noastră”, lansat la Academia Română
Eveniment cultural, astăzi, la Academia Română! Personalități din lumea culturală și din mediul academic au participat la lansarea volumului „Covid, colivia noastră”. Volumul „Covid, colivia noastră” a luat naștere la începutul lunii martie, atunci când noul coronavirus a început să facă victime și în rândul românilor. Autorii incluși în paginile volumului și-au descris emoțiile care ies la iveală în text, dar și motivația.
RĂSVAN POPESCU, scriitor „Oameni, cum să spun, de mare recunoaștere în domeniul lor de activitate, niște minți limitate, văzându-se limitați la patru pereți, au pus pe hârtie trăirile lor din acea perioadă, este un volum foarte încărcat de emoție, deși inserează și părerile unor specialiști, infecționiști sau virusologi, nu este un volum tehnic din potrivă aș putea spune că este foarte încărcat de emoție. De emoția acelor oameni care au fost puși în situația să se limiteze la cercul familiei și la peretii casei.”
NICOLAE DASCĂLU, consilier patriarhal „Eu, personal, am realizat un text, o comparație, într-o perioadă de molimă, de epidemie, din secolul 3, din timpul lui Ciprian al Cartaginei, și situația actuală, adică, modul în care s-au comportat creștinii în perioada respectivă și, cumva, ce am învățat noi de la ei de-a lungul veacului.”
LAURENȚIU ȘOITU, coordonator volum „Am dorit să vorbim în acest volum, nu a fost, nu despre istoria care s-a petrecut, ci despre ceea ce se întâmplă în momentele de declanșare a unei epidemii mondiale, care a devenit pandemie. În condițiile acestea, veți observa că toate mărturiile sunt din cele șase săptămâni ale evenimentului și sunt consemnări despre reacțiile în fața acestui anunț, în fața acestei stări, în fața a ceea ce ne așteaptă.”
IOAN AUREL POP, președintele Academiei Române „Scopul este să ne învețe ceva din înțelepciunea unor oameni, în legătură cu situația limită prin care trecem. Ea fost scrisă mai de mult pentru că domul profesor Laurențiu Șoitu a fost printre primii din țară, dacă nu cumva primul, care a avut o asemenea inițiativă, de a strânge materiale despre această pandemie, despre modurile de infectare, dar, mai ales, despre impactul social. Cred că lucrarea rămâne ca document istoric peste ani, așa cum noi citim, acum, lucrări prin care a trecut omenirea. Domnia sa a strâns niște materiale, unele sunt scrise cu sentiment, altele sunt scrise și cu documentări științifice, și cred că este o lucrare utilă de citit, și acum, și în viitor.”
În volumul „Covid colivia noastră" sunt incluși 50 de autori, din diferite domenii.