Stirile National TV
Votul în diaspora
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale este în plină desfăşurare! În cursul acestei după-amiezi, numărul alegătorilor care au votat la secţiile din străinătate a depăşit numărul românilor care au votat până în acelaşi moment, la primul tur. Votul în cadrul celor 835 de secţii organizate în străinătate a început vineri, 22 noiembrie, iar cetăţenii români din străinătate pot în continuare să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin astăzi şi mâine, în intervalul 7.00-21.00. Ministerul Afacerilor Externe a recomandat cetăţenilor români aflaţi în străinătate pe durata alegerilor prezidenţiale să meargă la urne pe durata ambelor zile pentru a evita eventuale aglomerări duminică.
Vox: Indemn la vot Franta
Harta interactivă a secţiilor de votare poate fi accesată pe site-ul oficial al MAE. La primul tur au votat în străinătate 675.348 persoane, dintre care 25.189 prin corespondenţă. În România, peste 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt înscrişi în listele electorale permanente şi îşi pot exercita dreptul de vot duminică, între orele 07.00 şi 21.00.