Stirile National TV
Vremea în țară
După caniculă, vin furtunile! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până joi, la ora 23.00, în nordul, estul și centrul țării, precum și în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi, mai ales în regiunile vestice. În aceste zone, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 35-45 l/mp.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Dacă în nordul, centrul şi estul ţării sunt aşteptate ploi şi furtuni, în schimb, în sud și sud-est, vremea se menține călduroasă și mai poate apărea disconfortul termic. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 35 de grade, mai ridicate în Lunca Dunãrii, până la 37 de grade."
Vineri, va fi vreme bună, cu temperaturi normale pentru această perioadă. După-amiaza e posibil să cadă câţiva stropi în nordul, centrul și estul ţării. Sâmbătă, în zonele de deal și munte, în nordul, centrul și estul tării, revin aversele însoţite de descărcări electrice şi rafale de vânt. Pe alocuri este posibil să cadă grindină.