Stirile National TV
Zbor direct peste ocean
Prima cursă directă România - Statele Unite ale Americii, după 20 de ani! Primul avion a decolat vineri, la ora 08:30, de pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” din Otopeni. După un zbor de 10 ore, fără escală, a aterizat pe Aeroportul ”John F. Kennedy” din New York. Conform companiei aeriene care operează aceste zboruri, sunt programate patru curse pe săptămână. Plecările din România sunt programate luni, miercuri, vineri și sâmbătă, cu retur. Prețul unei călătorii pornește de la 349 de euro, la clasa economic, iar la clasa business, de la 1.899 de euro. În costul biletului sunt incluse o masă și o gustare pentru fiecare pasager. În timpul zborului, pasagerii au acces și la conținut multimedia. Operatorul aerian al zborurilor directe dintre Statele Unite și România este singurul care deţine, în acelaşi timp, permisul de operator străin de transport aerian şi aeronavă, care îi asigură capabilitatea pentru zboruri neîntrerupte, de până la 14 ore. În luna mai, premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins că, până la finele acestui an, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a intra în Statele Unite ale Americii.