Stirile National TV
Zece persoane arestate preventiv în dosarul înmatriculărilor frauduloase
Arestări în dosarul mitei pentru înmatriculări frauduloase! Magistraţii Tribunalului Sibiu au admis propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a zece dintre persoanele cercetate în dosar. Este vorba de angajați ai Registrului Auto Român din Sibiu și Vâlcea și intermediari în vânzările de mașini second hand. Printre cei arestaţi se află şeful RAR Sibiu si doi ingineri din cadrul aceleiași instituții, un inginer din cadrul Registrul Auto Roman Vâlcea şi un agent de poliţie in cadrul I.P.J. Mureş. Toţi cei zece inculpaţi au contestat măsura arestului preventiv. Procurorii au început instrumentarea dosarului în luna mai 2018. Potrivit anchetatorilor, angajații Registrului Auro Român pretindeau şi primeau sume de bani pentru identificarea, omologarea şi verificarea stării tehnice a vehiculelor in vederea înmatriculării. Funcţionarii foloseau complici şi anumite coduri pentru a zădărnici o eventuală urmarire din partea organelor de anchetă. Mita consta de cele mai multe ori din suma de 100 de euro, plasată de proprietar în scrumiera maşinii sau în torpedou. In acest fel se evita posibilitatea unui flagrant, iar şpaga era foarte greu de probat. Agentii sub acoperire au reușit, însă, probarea mitei.