Stirile National TV
Zeci de cadre didactice, beneficiare ale unor diplome false
Diplome fără merit! Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov au făcut patru percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la persoane bănuite că ar fi falsificat diplome și certificate de participare la simpozioane, în baza cărora peste 35 de cadre didactice ar fi beneficiat de gradații de merit și de salarii mai mari. Au fost duse la audieri 39 de persoane, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Ilfov, doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, sunt bănuite că, în perioada 2013-2017, ar fi falsificat și vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice din cadrul mai multor instituții de învățământ din județul Ilfov, ar fi beneficiat de gradații de merit. Conform polițiștilor, aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor accederea în carieră, precum și obținerea de beneficii salariale. Documentele falsificate constau în certificate de participare la simpozioane naționale și internaționale precum și diplome care atestă cunoștințe dobândite de participanți la diverse cursuri de specialitate. Prejudiciul total cauzat este de peste 1.000.000 de lei.