Stirile National TV
Zeci de gospodării inundate şi autoturisme avariate după ce un pârâu a ieşit din matcă
Dezastru în urma ploilor și a furtunilor! Zeci de gospodării din comuna Vaideeni din judeţul Vâlcea au fost inundate şi mai multe autoturisme au fost avariate de viituri după ce pârâul Luncavăţ a ieşit din matcă. Salvatorii au intervenit în acele zone. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă preventiv două ambulanţe SMURD au fost trimise în zona afectată de intemperii. Premierul Viorica Dăncilă a transmis Ministerului de Interne, în această dimineață, la începutul şedinţei de Guvern, rugămintea să acţioneze pentru prevenirea inundaţiilor, ca urmare a precipitaţiilor abundente.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter
"Vremea instabilă va continua! Vineri, trei sferturi din ţara se află sub cod galben de furtuni şi ploi abundente. Potrivit meteorologilor, nu vor lipsi descărcările electrice și izolat grindina."