Stirile National TV
Ziua Mondială a Râsului, în vremea pandemiei
Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Râsului, celebrată, anual, în prima duminică a lunii mai. Inițiativa apărută în anul 1998, îi aparține indianului Madan Kataria, fondatorul mișcării „Laughter Yoga”, adică terapia prin râs. Tema din acest an este „Nu râdem pentru că suntem fericiţi, ci suntem fericiţi pentru că râdem”. Mulți oameni consideră că, în plină pandemie, o zi dedicată râsului nu este cea mai potrivită. Madan Kataria îi contrazice, însă: „Câteva minute dedicate râsului sunt cu atât mai necesare, date fiind actualele restricţii şi îngrijorări”! Deși, în prezent, întâlnirile, petrecerile şi spectacolele nu mai au loc, cei interesaţi de o porţie sănătoasă de râs pot accesa paginile de socializare ale diferitelor cluburi înfiinţate de adepţii terapiei prin râs. Potrivit site-ului www.laughteryoga.org, în acest moment există mai mult de 20.000 de cluburi de râs în 110 țări.
prin telefon: RADU LECA, psiholog „Cred că este important în viața noastră, atâta timp cât ajungem să ne manifestăm în direcția respectivă. În ultimele săptămâni, râsul a devenit sarcastic, ironic. Eu mă bucur tare când cineva își aduce aminte că e Ziua Mondială a Râsului, doar că mă întreb, sincer, câți oameni râd astăzi.”
COSMINA STOIAN, reporter ”Adepții terapiei susțin că râsul contribuie la eliberarea endorfinelor, numite uneori „molecule ale fericirii”, schimbând în bine starea de spirit după doar câteva minute. Beneficiile includ și o mai bună relaționare cu cei din jur, râsul fiind o energie pozitivă, de multe ori molipsitoare, care ajută oamenii să lege prietenii sau să le îmbunătățească.”
Râsul reduce stresul, proprietățile lor analgezice fiind comparate cu cele ale morfinei. Totodată, eliberarea endorfinelor în organism poate duce la îmbunătățirea sistemului circulator și întărirea celui imunitar. Mai mult, terapia lui Madan Kataria promite transformarea bunei-dispoziții în adevarate exerciții de respirație și de tip cardio, ceea ce, pe termen lung, ajută la oxigenarea organismului și la menținerea unui tonus ridicat.