Stirile National TV
Ziua Mondială fără Mașini, marcată și la București
Ziua Mondială fără mașini, marcată și în București! La sfârșitul lunii august, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât ca ziua de 22 septembrie să fie desemnată "Ziua fără autoturisme". Prin urmare, astăzi, între orele 9 şi 17, a fost interzisă circulaţia vehiculelor cu motor și a vehiculelor electrice cu 2, 3 sau 4 roţi. Arealul ales a fost de la bulevardul Decebal, strada Dristorului până la Piaţa Alba Iulia, bulevardul Unirii - de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei, fără afectarea traficului pe bulevardul Libertăţii, iar la intersecţia cu strada Dristorului cu bulevardul Decebal s-a asigurat traversarea acestuia. Scopul imediat al Zilei mondiale fără maşini este descurajarea circulaţiei cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori, în ultimă instanţă, a transportului în comun. Iniţial, data la care era sărbătorită Ziua fără maşini a fost 17 iunie, stabilită de Asociaţia pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, în 1997. Ulterior, evenimentul a fost organizat de tot mai multe oraşe din întreaga lume, astfel încât ”Ziua fără maşini” a devenit internaţională. În 2017 campania a bătut recordul de participare, când peste 2.500 de orașe din 50 de țări au organizat evenimentul simultan. La 10 iunie 2019, au fost făcute publice rezultatele unor investigații realizate de oameni de știință de la King`s College din Londra, din care rezulta faptul că particulele toxice emise de gazele de eșapament, cauciucurile și frânele autovehiculelor contribuie la deteriorarea calității aerului din orașe.
COSMINA STOIAN, reporter ”Studiul a demonstrat că poluarea provocată de mașini este asociată cu decesul prematur a circa 40.000 de persoane pe an în Marea Britanie. Totodată, afectează grav aparatul cardiovascular și plămânii. Studiul a mai scos la iveală faptul că microparticulele din cauciucuri, eliberate în atmosferă, afectează dezvoltarea plămânilor la copii.”