Stirile National TV
”Flori de ie” de Ziua Unirii, la Iași
Unirea, sărbătorită cu "Flori de ie", la Iași! Peste 150 de costume tradiționale românești unice pot fi admirate la expoziția amenajată în Sala Voievozilor din Palatul Culturii. Vizitatorii pot vedea ii și veșminte populare din toate colțurile țării. Modelele sunt vechi de sute de ani și fiecare are propria-i poveste.
CRISTINA CHIRIAC, fondatoarea proiectului "Toate produsele pe care noi le recuperăm și le readucem în atenția femeilor. Ele sunt bazate 100% pe modelele originale de acum 100 de ani. Pentru fiecare produs pe care îl avem există un produs autentic vechi."
Fiecare costum tradițional a fost lucrat după tehnicile tradiționale, folosite din moși-strămoși. Organizatorii au ales mână de lucru specializată și au avut grijă ca detaliile și cromatica să fie reproduse cu fidelitate.
CRISTINA CHIRIAC, fondatoarea proiectului "Sunt anumite cusături pe care le-am pierdut. Punctul gras nu se mai folosește de femeile care cos iile. Este greu de făcut și s-a pierdut tradiția. Iile care sunt mărgelite le facem într-o anumită zonă, cele care sunt de altă culoare, în altă zonă. Suntem într-o continuă mișcare."
Proiectul "Flori de ie" promovează tradiția, arta și valorile românești peste tot în lume.