”Taxa pe soare”, fake news



Introducerea "taxei pe soare" este un fake news, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu, în conferința de presă susținută luni. ”Taxa pe soare” este cea care vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă.

VIRGIL-DANIEL POPESCU, ministrul Energiei "După părerea mea, faptul că se spune că se introduce o taxă este un fake news, nu se introduce absolut nicio taxă, românii trebuie să știe foarte clar, toți românii care își montează panouri fotovoltaice pe casă nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată, energia produsă."

Șeful Energiei a infirmat, astfel, acuzațiile lansate de liderii USR, care au criticat guvernul PSD-PNL pentru emiterea ordonanței care introduce, practic, ”taxa pe soare”. Potrivit USR, prin noua ordonanță, statul le-ar impune cetățenilor și firmelor să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, în scopul taxării energiei produse și consumate. Social-democrații l-au acuzat și ei, duminică, pe ministrul liberal al Energiei, de taxarea prin ordonanță de urgență a cetățenilor și firmelor care au investit în panouri fotovoltaice. Virgil Popescu a precizat că există posibilitatea, în anumite condiții stabilite de o directivă europeană, ca statul membru să introducă o taxă, dar este puțin probabil ca România să ajungă aici. Anterior, Ministerul Energiei a transmis că ordonanța transpune Directiva Europeană privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Modificările erau necesare, întrucât România risca să intre în procedură de infringement.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook