Stirile National TV
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude, distins cu Ursul de Aur la Berlinala 2021
Distincție pentru cinematografia românească, la cea de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin! Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude a fost recompensat cu Ursul de Aur. Radu Jude a câștigat marele premiu la șase ani de la succesul cu filmul „Aferim”, care a primit Ursul de Argint. Regizorul român va primi trofeul Ursul de Aur în cadrul galei care va avea loc în luna iunie. „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, singurul film românesc din selecția Berlinalei de anul acesta, analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările provocate de un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat. În urma premierei mondiale, care a avut loc pe 2 martie, The Hollywood Reporter a titrat că filmul este „o usturătoare satiră socială despre sex, minciuni și casete video”.