„Balkan Junior”, la Cumpăna



România a fost, în premieră, gazdă a ediției a VIII-a a concursului ”Balkan Junior”, un proiect internațional tehnologic, desfășurat în perioada 26-30 mai, în comuna Cumpăna din județul Constanța. Concursul a fost realizat și găzduit sub auspiciile Primăriei Cumpăna, cu aportul primarului Mariana Gâju și al viceprimarului, Florin Neagu. Potrivit managerului proiectului, Cornel Mihail Dumitrașcu, fost director al Liceului Tomis Constanța, școală europeană în 2016, 2019, și președinte al Societății de Geografie Constanța, concursul a avut ca tematică promovarea noilor tehnologii și impactul lor asupra mediului înconjurător, dezvoltarea culturii tehnologice, promovarea libertății în gândire, a fraternității și păcii între popoare. În cadrul concursului au fost susținute două probe, una teoretică și cealaltă practică. La ”Balkan Junior” au participat delegații din opt țări, fiecare fiind formată din câte doi elevi. Cele opt țări participante au fost Turcia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia Herțegovina, Croația, Slovenia și România. Bulgaria și Grecia au avut statut de observator. Țara noastră a fost reprezentată de Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna și Liceul Tehnologic ”Tomis” din Constanța. Cei doi elevi români, ambii de clasa a XI-a, sunt George Alexandru Trufin, de la Liceul Tehnologic ”Tomis” din Constanța, și Antonio Marian Veli, de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna. Delegația României s-a situat pe un onorabil loc trei, alături de cea slovenă. Locul I a fost ocupat de Turcia și Macedonia de Nord, urmate de Serbia, care s-a clasat pe locul doi. Proiectul, a fost inițiat de Turcia, în anul 2014, cu aportul Liceului Tehnologic și Industrial de Meserii Turcia. Următoarea ediție a proiectului internațional tehnologic ”Balkan Junior” se va desfășura în Turcia, anul viitor.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook